Ecouri la Plzeň Capitală Culturală Europeană 2015 din Cehia

Ecouri la Plzeň Capitală Culturală Europeană 2015 din Cehia

România a fost reprezentată cu succes, zilele trecute, de trupa Moonlight Breakfast în cadrul proiectului Plzeň Capitală Culturală Europeană 2015 din Cehia.

Festivalul Živá ulice a transformat parcurile și piețele orașului Plzeň într-o mare scenă internaţională, subliniind încă o dată valoarea individuală şi socială a manifestărilor culturale muzicale, teatrale şi artelor. Timp de 14 zile, 100 de trupe, 20 de teatre şi 8 scene de muzică i-au fermecat pe cei 40 000 de vizitatori ai festivalului.

Românii au urcat pe scena din piața centrală Namesti Republiky (Republika stage) pe 22 august, iar ecourile concertului au fost deosebit de puternice la nivelul spectatorilor, toate mass-media prezentând genul muzical fresh, urban, un mix de Soul, Electro, Beat, Nu-Jazz și Swing.

Institutul Cultural Român de la Praga consideră că participarea la Plzeň Capitală Culturală Europeană 2015 a fost o oportunitate de a promova cultura românească atât în spațiul cultural ceh, cât și în la nivel internaţional.