Expo România – Italia, la ediția a VIII-a

Expo România – Italia, la ediția a VIII-a

În zilele de 5 și 6 mai, CCIRO Italia, Asociația Românilor din Italia (ARI) în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni sub înalt patronajul Guvernului României, prin prezenta Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Turismului, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, si Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale au organizat a VIII-a ediție Expo Romania-Italia, se arată într-un comunicat de presă. 

Evenimentul s-a dorit a fi unul de interes național pentru Romania și de interes general pentru românii din Italia, inclus în calendarul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri organizate în Italia.

Lansarea ”Bursei locurilor de munca” – Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Judetean Satu Mare, Municipiul Sălaj, Consiliul Județean Prahova și Municipiul Oradea au participat împreună cu instituțiile statului român expunând programe pe modelul ”Satu Mare te așteaptă acasă” și prezentând oferte de muncă, facilitați, oportunități pentru investiții și oferte turistice.

”Centenar prin înfrățiri” acțiune coordonata de ARI în colaborare cu Fundația ”Mihai Viteazul”: mai mulți reprezentanți, primari ai localităților Viterbo și  Perugia din regiunile Lazio respectiv Umbria, au început procedurile de înfrățiri împreună cu reprezentanți ai administrațiilor din România, primari din județele Prahova, Satu Mare și  Sălaj.

”Te caută o carte”, program al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni susținut de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost lansat în cadrul evenimentului și s-a bucurat de un mare succes prin implicarea Asociației Românilor din Italia și  Alianței Românilor din Italia. Părinți si copii români din Italia au primit cu lacrimi in ochi, cărți și si mesaje din partea copiilor bucureșteni.

Expoziția dedicată Reginei Maria: Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au adus la Roma în cadrul Expo Romania-Italia, în anul Centenarului Marii Uniri, expoziţia dedicată Reginei Maria, Regina-soldat, prinţesa englezoaică plină de farmec şi de curaj, care a devenit româncă. Nu şi-a pierdut speranţa nici măcar în cele mai negre momente din timpul Primului Război Mondial. A crezut în destinul României. Nu s-a temut nici de gloanţe şi nici de boli, fiind mereu alături de ostaşii răniţi şi de bolnavi. Expoziţia realizată de Beatrice Todireanu ne-a adus mai aproape, prin intermediul a zeci de fotografii inedite, destinul acestei femei excepţionale din istoria României.

Sâmbătă, 5 mai, la deschiderea evenimentului au participat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, ambasadorul României în Italia, ES George Bologan, Alessandra Agnello – consiliera personala a primarului Romei Virginia Raggi, directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Nicolae Brînzea, directorul general în cadrul Institutului Cultural Roman, Filip-Lucian Iorga și președintele Fundației „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma.

Salutul și îndemnul acestora adresat celor prezenți, români și italieni s-au axat pe importanța Anului Centenar pentru România, cooperare și  colaborare.

Duminică, 6 mai, la ora 14:30, prin talentul aparte și temperamentul interpretei de excepție Claudia Motea în “Pușlamaua de la etajul 13” de dramaturgul Mircea M. Ionescu a fost deschisă a doua minunata zi dedicată românilor din Italia și nu numai, dedicate Centenarului Marii Uniri.

Sâmbătă 5 mai și duminica 6 mai românii din Italia au avut parte de un emoționant spectacol muzical susținut de faimoasa Orchestra Națională de Folclor “Lăutarii” din Chișinău dirijată de inegalabilul Nicolae Botgros.

Sub îndrumarea baghetei fermecate a marelui dirijor Nicolae Botgros, pe scena teatrului Atlantico din Roma au evoluat pe scenă artiști de calibru din România: Mioara Velicu, Ilie Caras, Dinu Iancu Sălăjanu, Elisabeta Turcu Juverdeanu.

Tot in cadrul evenimentului de duminica, șapte personalități (români și italieni) din Italia au  primit din partea Institutului Cultural Roman, Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Accademia di Romania, premii de excelență. Cele șapte distincții onorifice de recunoaștere a transmiterii internaționale a valorilor culturale românești si promovarea intereselor economice ale României au fost oferite  Mioarei Moraru (Asociația Culturală Româno-Italiană Propatria),  Lilianei Nechita Angheluță (scriitoare din comunitatea română),  Cristinei Mărginean-Cociș (scriitoare), lui Ernesto Carpintieri (preşedintele Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale – AEREC), lui Gabriel Pîrjolea (lider şi coregraf Ansamblul folcloric „Dor Călător”), lui Andrea Amato (secretar general CCIRO Italia) si lui Eugen Terteleac (președinte ARI, CCIRO Italia).

Pe scena teatrului Atlantico au mai debutat ansamblurile folcloristice „Dor Calator” și „Arțăraș”, grupul Arpegio&Roua și invitați din mai multe comunități de străini din Italia (membri World Intercultural Institute) care au oferit spectatorilor momente muzicale și dansuri tipice tarilor de origine: Mexic, Africa, Rusia, Italia.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de Aurelian Temişan.