Acasă America de Nord Expoziția „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside”, în colaborare cu Art...

Expoziția „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside”, în colaborare cu Art Safari, la ICR New York

Institutul Cultural Român de la New York găzduiește expoziția „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside” a artistelor Diana Nicolaie și Carmen Marin, până pe 10 noiembrie 2023. Proiectul este realizat în parteneriat cu Art Safari; curator Ioana Ciocan.

După debutul de succes cu expoziția „LIGHT. An airy view point of density” de la București, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune la ICR New York alături de Carmen Marin. Cele două creatoare cu stiluri și practici diferite intră într-un dialog interesant printr-un show de artă, design și lumini: „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside”. Vernisajul a avut loc miercuri, 26 octombrie 2023, la sediul ICR New York din Manhattan (200 East 38th Street).

Diana Nicolaie prezintă o selecție de opt lucrări mixed media care ilustrează simbolurile luminii: Life, Divinity, Hope, Truth, Celebration, Purity, Guidance, Knowledge. În tonuri de alb, combină pictura, elementele structurale și lumina, totul fiind completat de o experiență olfactivă specială.

„Anul 2023 mi-a dovedit că orice este posibil. După ani de muncă, am avut curajul de a face pasul în lumea artei și iată că acum am șansa de a-mi prezenta viziunea în orașul tuturor posibilităților, New York. Simt că sunt pe un drum bun, pe care mi l-am dorit și pentru care am muncit. My Path, The Path. Sunt onorată că pot face acest lucru alături de o artistă consacrată, Carmen Marin, pe care o admir. Stilurile și tehnicile noastre diferite fuzionează sub conceptul curatorial al Ioanei Ciocan” – Diana Nicolaie.

Recent, Diana Nicolaie a realizat designul expoziției de la Victoria&Albert Museum, Londra „Bags: Inside Out”, prezentă la Art Safari București. Diana creează piese distinctive, monumentale, adevărate instalații pe pânză. Arta ei are la bază jocul cu forme și texturi variate, volumetrii puternice și tehnică mixtă și folosește jocul de lumini și umbre ca pe o invitație deschisă către privitor spre universul artistic.

„Lumina este nucleul care unește perspective, sentimente, lumi diferite într-un tot unitar și conduce privitorul spre introspecție. Lumina contopește perspective asupra a ceea ce simțim și trăim, transformând în experiență unică și definitorie un moment, o emoție, o imagine. Ceea ce am încercat să cuprind în lucrări este tocmai modul prin care pot combina sculptura și pictura pentru a transmite un mesaj cu ajutorul luminii. Fiecare dintre noi percepem în mod diferit imaginile, texturile, ideile, dar lumina este mereu constantă. Ea este cea care dă emoția unei imagini conturate de umbre și culori.” – Diana Nicolaie.

Carmen Marin prezintă o selecție de șase picturi. Având o abordare suprarealistă, artista explorează vise, inconștientul, ciudatul și fenomene socio-culturale în continuă schimbare. Existențialismul și postmodernismul au fost preocupări centrale în picturile semi-figurative create începând cu 2020. Inspirată de vocabularul vizual ale unor maeștri moderniști și contemporani, precum Joan Mitchell, Georg Baselitz sau Kiki Smith, Carmen Marin abordează fiecare pânză într-un mod original din punct de vedere al viziunii, vizualului și al condiției umane, într-un demers continuu de reinventare.

„Așa cum spunea și Jean Paul Sartre, fiecare om trebuie sa îți inventeze propriul drum”. Fiecare expoziție are propria ei poezie. Spectatorii sunt cei care ar trebui să își creeze propriile poezii și să lase un mesaj în urma lor. Toți suntem într-o misiune! Consider că suprafața pânzei are potențialul de a manifesta aspectele împletite ale percepției noastre asupra lumii, răsturnând multivocalitatea lingvistică a figurației și abstracției, organicului și anorganicului, sinelui și altul. În timp ce polisemia este un punct de plecare esențial pentru înțelegerea și raționalizarea realităților noastre, este necesar să depășim limitările acestei logici. Pictura este un mijloc de a face acest lucru.” – Carmen Marin.

Artista s-a implicat în pregătirea expoziţiei „Memorialul durerii” de la Sighet, iar prima recunoaştere internaţională a avut-o în 2004, când a obţinut Premiul pentru Artă la un salon organizat în Lausanne, Elveţia. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe galerii de artă din Europa (Grecia, Spania, Germania, Finlanda, Norvegia, Ucraina şi Italia).

Ioana Ciocan este Comisarul României pentru Bienala de artă de la Veneția și membru al consiliului științific al Muzeului Național Cotroceni. În 2023, a primit Eisenhower Fellowships, iar în 2021 Președintele României Klaus Iohannis i-a conferit Medalia „Meritul Cultural” – „Artele plastice”.