Grupul Ellaktor, membru al unei asocieri de grupuri de companii internaţionale de construcţii, a fost declarat câştigător- oferind cel mai mic preţ – al licitaţiei pentru o lucrare-mamut (în valoare totală de circa 4 miliarde de euro) în România, anunță presa elenă. Asocierea de companii, la care participă filiala Ellaktor, Aktor Concesionări S.A. (25%), Vinci Concessions SAS (37,5) şi Strabag AG (37,5%), a fost declarată câştigătorul cu cel mai mic preţ de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru o lucrare în concesiune în România. Lucrarea priveşte realizarea studiului, construirea, finanţarea, funcţionarea, întreţinerea şi exploatarea sectorului Comarnic-Braşov al Autostrăzii Bucureşti-Braşov, scrie Ethnos (Grecia), citat de Rador. Durata contractului de concesiune pentru lucrare este de 29 de ani.
Lucrarea cuprinde construirea a trei mari noduri rutiere, realizarea a 39 de lucrări tehnice, a trei tuneluri gemene cu o lungime totală de 19,4 kilometri. Se precizează că lungimea totală a porţiunii respective de autostradă este de 54 de kilometri. Autostrada va fi construită de un consorţiu la care participă Aktor SA cu o cotă de 33% din obiectul construcţiei, Vinci Construction Grands Projects, Vinci Construction Terrassement şi Strabag.
Autostrada A3, care străbate Munţii Carpaţi, este principala legătură a centrului României şi a zonei Transilvania cu Ungaria şi Europa de Vest. De exploatarea şi funcţionarea proiectului se va ocupa un consorţiu format din Vinci Concessions, Strabag şi Aktor Concesionări.
Reamintim că la sfârşitul primelor nouă luni ale anului soldul neexecutat al activităţii de construcţii a grupului se afla la niveluri extrem de ridicate, cifrându-se la 2,8 miliarde de euro şi că există contracte în curs de semnare în valoare de 390 de milioane de euro.