Franța: Sărbătoare în spirit românesc, la Caen

Franța: Sărbătoare în spirit românesc, la Caen

sursa foto: http://www.ouest-france.fr

Sâmbătă 16 aprilie și duminică 17 aprilie, asociația culturală Sf. Andrei și Sf. Alexandra, aparținând de Parohia Ortodoxă Franco-Română Sf. Andrei și Sf. Alexandra, marchează cei zece ani de existență printr-o serie de activități organizate la capela Spitalului Clemenceau din Caen.

Astfel, sâmbătă va fi organizată o expoziție de icoane pictate pe sticlă și pe ouă de Paști, realizate de artiști români, iar după vecernie va fi proiectat filmul  ”Viața în închisorile comuniste” și prezentarea volumului ”Undeva în Est” a scriitorului Marcel Petrișor, fost deținut politic.

Duminică, preotul paroh Ștefan Fotache va oficia liturghia în prezența Înaltpreasfintitului Părinte Iosif,  Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.

Asociația culturală Sf. Andrei și Sf. Alexandra a fost înființată în mai 2006. În 2013 a fost sărbătorită prima hirotonire a unui preot ortodox în Normandia.