Acasă America de Nord Libertatea de exprimare în era digitală, în atenția Congresului Mondial de Drept

Libertatea de exprimare în era digitală, în atenția Congresului Mondial de Drept

Libertatea de exprimare digitală, dar şi inteligenţa artificială ca posibilă ameninţare la adresa statului de drept au fost printre subiectele discutate în cadrul celui de-al 28-lea Congres Mondial de Drept, desfăşurat la New York, la care au participat judecătorii Laura-Iuliana Scântei, Gheorghe Stan şi magistrat-asistent Cristina Titirişcă, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale a României (CCR).

Conform CCR, congresul a fost organizat de Asociaţia Mondială a Juriştilor (World Jurist Association) şi de Fundaţia Mondială de Drept (World Law Foundation) şi a reunit profesionişti ai dreptului din peste 60 de ţări, peste 200 de lideri mondiali, inclusiv şefi de stat şi de autorităţi, judecători de instanţe supranaţionale şi naţionale, cadre universitare, avocaţi, activişti ai drepturilor omului, în scopul identificării soluţiilor legale pentru menţinerea şi consolidarea democraţiei şi a păcii (Peace through Law).

În deschiderea manifestării ştiinţifice au prezentat alocuţiuni Javier Cremades, preşedintele World Jurist Association, Guillermo Lasso, preşedintele Republicii Ecuador, şi Susan Kohlmann, preşedintele Baroului New York City. Lucrările au fost organizate pe tematici, în 53 de paneluri, dintre care patru au fost moderate de către profesorul Rainer Arnold (Universitatea din Regensburg, Germania), la invitaţia căruia a participat la congres delegaţia CCR.

În cadrul panelului ”Libertatea de exprimare în era digitală”, judecătoarea Laura-Iuliana Scântei a prezentat expozeul cu tema ”Echilibrul dintre securitatea cibernetică digitală şi libertatea de exprimare” (Balancing Digital Cyber Security and Freedom of Expression). Prezentarea acesteia a vizat trei paliere: reglementarea internetului şi a platformelor de reţele sociale, guvernanţa datelor şi securitatea cibernetică versus păstrarea libertăţii de exprimare pentru democraţiile consolidate, rolul curţilor constituţionale naţionale în revizuirea legilor care afectează drepturile şi libertăţile fundamentale.

Un alt panel a avut ca tematică ”Universalitatea statului de drept”, unde judecătorul Gheorghe Stan a susţinut prezentarea ”Garanţiile statului de drept în România în era digitală, securitatea cibernetică şi prelucrarea datelor cu caracter personal”.

”Amintind de jurisprudenţa recentă a instanţei române de contencios constituţional, el a subliniat că statul de drept este obligat să garanteze drepturile fundamentale, în condiţiile în care provocările erei digitale şi riscurile de a afecta aceste drepturi sunt din ce în ce mai mari, iar mecanismele existente trebuie ajustate astfel încât să se adapteze noilor realităţi sociale, cu respectarea exigenţelor constituţionale de reglementare normativă”, se arată în comunicatul CCR.

De asemenea, în prezentarea ”Inteligenţa artificială – ameninţare la adresa statului de drept? Rolul curţilor constituţionale în modelarea tehnologiilor emergente” din cadrul panelului ”Statul de drept, justiţia constituţională şi tehnologia”, magistrat-asistent Cristina Titirişcă a arătat că, în condiţiile în care tehnologiile emergente se dezvoltă din ce în ce mai mult şi afectează viaţa de zi cu zi, provocarea pentru democraţiile constituţionale este cum să se asigure că statul de drept are suficient spaţiu pentru a proteja valorile constituţionale tradiţionale, pentru realizarea unui echilibru între domnia legii şi ”domnia tehnologiei”.