Acasă Stiri Măsuri la frontieră 

Măsuri la frontieră 

Vineri, 26 aprilie 2019, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc conferinţa de presă, la care a participat chestorul de poliție Tatiana Ivan, adjunctul inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul căreia a prezentat măsurile dispuse în contextul minivacanţei de Paşti şi 1 Mai.

La sfârşit de săptămână credincioşii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului, perioadă urmată de minivacanţa de 1 Mai, iar din experienţa anilor anteriori ne aşteptăm la o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei. Aceste creșteri pot apărea atât pe sensul de intrare în România, având în vedere că mulți dintre conaționali vin să-și petreacă sărbătorile alături de familii în România, dar și pe sensul de ieșire, deoarece sunt mulți români care doresc să-și petreacă minivacanța în străinătate.

Încă de săptămâna trecută, când s-a sărbătorit Paştele Catolic, au fost dispuse structurilor teritoriale mai multe măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.

Astfel, în perioada care urmează va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau intrare în ţară, după caz, fiind folosite cele de pe sensul opus.

De asemenea, a fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În proximitatea punctelor de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.

Totodată,  au fost contactate autorităţile de frontieră din statele vecine, in vederea dispunerii unor masuri comune de suplimentare a numărului de lucrători şi fluidizare a traficului în toate punctele de frontieră.

Poliția de Frontiera a întărit dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat și acționează în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind desfășurate misiuni comune de patrulare cu echipaje de la Jandarmeria Româna și Politia Română, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

Recomandări 

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

De exemplu, la granița cu Ungaria sunt deschise 11 puncte de trecere și sunt acoperite cu personal toate arterele de intrare și ieșire, în total fiind 52 de fluxuri la intrarea în România și 54 la ieșirea din țară.

Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, recomandăm utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor acestora, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent PTF Salonta şi Valea lui Mihai.

Persoanele care intenţionează să călătorească în Bulgaria pe perioada sărbătorilor pascale, trebuie să cunoască faptul că autorităţile de frontieră bulgare au informat, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, cu privire la faptul că există și posibilitatea achiziționării on-line de vignete prin intermediul site-urilor web www.bgtoll.bg sau www.vinetki.bg.

De asemenea, cetăţenii români care locuiesc în apropierea  graniţei cu Ungaria au la dispoziţie alte 10 puncte de trecere a frontierei temporare, opt deschise sâmbăta şi două deschise duminica, utilizarea acestora de către localnici ajutând la decongestionarea traficului în punctele mari de frontieră.

Statistică 2018 

Anul trecut s-a constatat că în perioada sărbătorilor pascale (01-14.04.2018) au efectuat formalitățile de frontieră pentru aproximativ 2.100.000 persoane, din care 1.000.000  pe sensul de intrare și 1.100.000  pe sensul de ieșire, precum și pentru aproximativ 580.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi sudul ţării, dar şi cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa anul trecut pe perioada sărbătorilor pascale 700.000 persoane, în timp ce graniţa româno-bulgară a fost tranzitată de 207.000 persoane, iar cea româno-moldoveană de 305.000 persoane. De asemenea, valori ridicate de trafic s-au înregistrat şi prin punctele de trecere aeroportuare, 650.000 persoane.

Din experienţa anilor trecuţi, s-a stabilit că, în anumite puncte de trecere a frontierei, în această perioadă se înregistrează valori de trafic foarte crescute, aproape duble față de o perioadă normală.

Astfel, P.T.F. Nădlac II Autostrada, de la frontiera cu Ungaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, de 194.000 persoane și 90.500 mijloace de transport.

La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la granița cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat 182.000 persoane și 71.000 mijloace de transport.

Cel mai tranzitat punct de trecere aeroportuar a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, unde s-au prezentat 428.000 persoane la controlul de frontiera.