Acasă Cultura / Culte Matei Vișniec deschide la Roma ”Serile Acasă ale Ambasadei”

Matei Vișniec deschide la Roma ”Serile Acasă ale Ambasadei”

Seria de evenimente intitulată “Serile Acasă ale Ambasadei” va fi lansată în premieră, la Roma, marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00.

La sediul Ambasadei României în Italia invitat al acestei prime ediții va fi dramaturgul, poetul și jurnalistul român Matei Vișniec, care va dialoga cu Bruno Mazzoni, unul dintre cei mai importanți traducători din limba română în italiană, anunță Ambasada României în Italia.

“Serile Acasă ale Ambasadei” reprezintă un concept de evenimente cu caracter cultural dedicat comunității de români din Italia, care urmărește, pe de-o parte, să aducă mai aproape de cetățeni personalități române consacrate și pe de altă parte să constituie o platformă de promovare a artiștilor români din Italia. Ambasada își propune astfel să apropie membri de marcă ai comunității și să coaguleze un segment important al culturii române de peste granițe în jurul valorilor comune care definesc identitatea, tradițiile și cultura română, se mai arată în comunicat.