Peste 4.200 de poliţişti de frontieră la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor...

Peste 4.200 de poliţişti de frontieră la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor de Paști

Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Totodată, menţionăm că, în aceasta perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de tranzitare a frontierei), participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice.

În prezent, prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.

În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

Având în vedere că perioada Sărbătorilor Pascale coincide în acest an cu Ziua Internaţională a Muncii, menţionăm că în această zi pe teritoriul Ungariei circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, începând din data de 30.04.2021, ora 23.00, până la data de 02.05.2021, ora 23.00, circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.

În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.