Pregătire pentru jurnaliști din Republica Moldova

Pregătire pentru jurnaliști din Republica Moldova

Ministrul Maria Ligor, a declarat, luni, la deschiderea Stagiului de pregătire pentru tineri jurnaliști din Republica Moldova, că presa este o componentă fundamentală a statului de drept, iar aceste cursuri își propun să creeze un spațiu în care experiența și cunoștințele privind standardele, normele Uniunii Europene și practica jurnaliștilor europeni să fie împărtășite.Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a precizat că această inițiativă își propune să contribuie la acțiunile României de susținere a parcursului european al Republicii Moldova.

Demnitarul a mai arătat că discuțiile și dezbaterile care vor avea loc pe parcursul stagiului pot conduce la crearea de noi parteneriate între instituțiile media din cele două state.

Stagiul de pregătire pentru tineri jurnaliști din Republica Moldova se organizează la București, în perioada 12–18 decembrie 2016, și reunește 25 de jurnaliști de peste Prut care vor participa la 10 ateliere conduse de specialiști din presa românească. Stagiul este organizat de DPRRP, în parteneriat cu Alianța Internațională a Jurnaliștilor din România. În cadrul programului, este inclusă și o componentă de internship, participanții având posibilitatea de a face practică în instituții de media din România.