Acasă Cultura / Culte Recital extraordinar al pianistului Constantin Sandu la Budapesta, cu ocazia Zilei Naționale...

Recital extraordinar al pianistului Constantin Sandu la Budapesta, cu ocazia Zilei Naționale a României

Ziua Națională a României a fost marcată la Budapesta marți, 22 noiembrie 2022, printr-un recital extraordinar al cunoscutului pianist român Constantin Sandu, profesor de pian la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto. Evenimentul, organizat de Ambasada României în Ungaria împreună cu Institutul Cultural Român de la Budapesta, a avut loc la Teatrul Național de Dans.

După intonarea imnurilor Ungariei și României și al Uniunii Europene, a luat cuvântul E.S. Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, care a transmis mesajul său cu prilejul Zilei Naționale a României.

La eveniment au fost prezente peste 300 de persoane, diplomați, reprezentanți ai bisericilor ortodoxe și catolice, personalități din lumea culturală maghiară, precum și reprezentanți ai comunității românești din Ungaria.

Programul a cuprins piese ale compozitorilor George Enescu, Paul Constantinescu, Ferenc Liszt și György Ligeti. La sfârșitul concertului, pianistul Constantin Sandu a fost ovaționat și aplaudat în picioare de publicul prezent.

Constantin Sandu, pianist luso-român, s-a născut în București, iar în prezent conduce Departamentul de pian la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto. Și-a început cariera la vârsta de 14 ani și s-a dezvoltat profesional sub coordonarea profesorilor Sonia Rătescu, Constantin Nitu și, mai târziu, Constantin Ionescu-Vovu la Universitatea Națională de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București. Personalitatea sa artistică îmbină acuratețea și respectul pentru textul muzical cu sensibilitatea poetică fascinantă și spectrul imaginar de sunete.

O personalitate activă în acest domeniu, a susținut sute de recitaluri, muzică de cameră și concerte cu orchestră în mai multe țări din Europa, precum și în Asia, fapt ce i-a adus recunoaștere internațională atât din partea publicului de specialitate, cât și a criticii. A participat la festivaluri importante, printre care: Festivalul George Enescu– București, Festival Chopin – Paris, Festivalul Internațional de la Santander, Festivalul de Primavera – Sevilla, Muziksev – Izmir, Vara Magica – București. Deține mai multe premii obținute la competițiile intenaționale: Senigallia – Italia 1980, Viotti-Valsesia – Italia 1981, Paloma O’Shea – Santander – Spania 1984 etc.

A cântat alături de dirijori de renume, precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Emanuel Elenescu, Christian Badea, Camil Marinescu, Piero Bellugi, Roberto Salvalaio și Wong Kah Chun. De asemenea, în cadrul Porto 2001 – Capitală Culturală Europeană, a interpretat Concertul pentru pian nr. 2 al lui Rahmaninov cu Orchestra Națională din Porto, sub conducerea lui Mark Tardue. În 2019, Guvernul României l-a distins cu Premiul de Excelență și Medalia 100 pentru Centenar, pentru contribuția sa la „conservarea patrimoniului cultural românesc”.

Articolul precedentPrezentarea volumului „Implicații istorice ale numelor de familie ale evreilor în Vechiul Regat al României” de Alexander Avram la ICR Tel Aviv
Articolul următorFinanțare pentru proiecte de mediu depuse de 13 UAT-uri