Acasă Cultura / Culte Romfilatelia: Florile culorilor

Romfilatelia: Florile culorilor

image description

O emisiune filatelică cu o tematică ce reprezintă un simbol al optimismului și frumuseții, Florile culorilor, va fi introdusă în circulație de Romfilatelia, miercuri 8 mai a.c. Este compusă din trei mărci poștale, un plic „prima zi” și trei cărți poștale maxime pentru pasionații de maximafilie.

Preluând din tradiția basmelor strămoșești personajele considerate drept semidivinități feminine, cunoscute sub numele popular de zâne, conceptul cromatic și ideatic al machetelor grafice, redă în imaginile mărcilor poștale o lume a bucuriei, optimismului și frumuseții.

„Prințesa florilor” (valoarea nominală de 5 Lei) prezintă o tânără îmbrăcată într-o rochie originală de mireasă la care bordura și volanele mânecilor sunt acoperite de mii de flori albe, simbol al purității, al noului, energiei și liniștei. Ia, inundată de mulțimea florilor, împrumută în cusăturile ei modelele și culorile acestora.

„Zâna primăverii” (valoarea nominală de 6 Lei) sugerează mișcarea, într-un zbor planat, peste frumusețile unor priveliști încântătoare, a unei zâne îmbrăcată cu ie și ghirlande, ducând parcă spiritul naturii reînnoite, însoțit de parfumul și frumusețea neasemuită a florilor.

„Zâna florilor” (valoarea nominală de 25 Lei) se descoperă ca o stăpână a Împărăției florilor, într-o atitudine de relaxare, liniște și de mulțumire binemeritată pentru toate lucrurile bune pe care le-a realizat: a înfrumusețat plaiurile unei țări și a adus aproape de sufletele oamenilor lumea mirifică și parfumul încântător al florilor, integrate solid în viața acestora și prezente în toate clipele, de bucurie și uneori, de tristețe.

Ia, de o frumusețe deosebită, se dorește a fi simbolul peren al tradiției românești, noblețea sufletului și caracterului românilor iubitori de țară și de semeni. Liniștea câmpului de zambile și maci sub albastrul cerului în care se află această zână frumoasă se constituie ca imagine a unei lumii a păcii, dorită mai mult ca oricând.

Emisiunea va fi disponibilă de miercuri, 8 mai, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.