Și românii care lucrează în străinătate pot contribui acum la pensia din...

Și românii care lucrează în străinătate pot contribui acum la pensia din țară

Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților au adoptat un proiect de lege, important în special pentru românii din străinătate, în sensul în care aceștia vor avea dreptul să își completeze în țară contribuția de asigurări sociale pentru a putea beneficia de un stagiu complet al vârstei de pensionare.

Potrivit deputatului Cristina Pocora, noua reglementare este o soluție pentru cetățenii români care nu au calitatea de pensionari, dar care astfel vor putea efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Pentru a beneficia de acest drept, persoanele în cauză vor trebui să încheie un contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii din raza de domiciliu sau reședință în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii. Plata contribuției de asigurări sociale se poate face într-o singură tranșă sau eșalonat, atât prin mandat poștal cât și în numerar.

De asemenea, trebuie cunoscut faptul că perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit acestei legi și ultimii cinci ani anteriori acestei date.

Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, actualizată cu rata inflației. În dispozițiile acestei legi sunt prevăzute expres valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale din anii 2011-2016. Baza lunară nu poate fi mai mare de cinci câștiguri salariale medii brute, avute în vedere la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Actul normativ vine din necesitatea de a lărgi sfera de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 94/2010 care a avut același scop, dar la care termenul limită până la care persoanele interesate puteau să încheie un contract de asigurare socială pe ultimii cinci ani era 31 decembrie 2010.