Tradiții și dansuri populare de Ziua Limbii Române la Granz (Austria)

Tradiții și dansuri populare de Ziua Limbii Române la Granz (Austria)

Ziua Limbii Române va fi marcată, pe 27 august, la Granz, printr-un spectacol de muzică şi dansuri folclorice susţinut de ansamblul „Rapsodia Călimanilor“.

Muzica şi dansurile interpretate de ansamblu sunt specifice zonelor etnografice de la poalele Munţilor Călimani, Gurghiului, Giurgeului, Bistriţei, Valea Mureşului Superior şi Câmpia Transilvaniei. Repertoriul ansamblului include o serie de suite şi cântece: suite de jocuri populare din zona Topliţa (Bilbor, Corbu, Subcetate, Sărmaş), Valea Mureşului Superior, Câmpia Transilvaniei, Valea Târnavelor, Moldova (Valea Trotuşului), Maramureş, Banat, Muntenia (Breaza), zona Făgăraşului (Crihalma), Bistriţa-Năsăud, Căluşul Oltenesc, jocuri ţigăneşti şi dansuri de societate.

Ansamblul ,,Rapsodia Călimanilor“ a fost înfiinţat în anul 1990 şi are în componenţă atât dansatori, orchestră şi solişti vocali consacraţi, cât şi tineri care preiau şi transmit mai departe valorile folclorului românesc. Coregrafia este asigurată de Vasile Gabor, iar orchestra este condusă de maestrul dirijor Eugen Petruţ. Ansamblul ,,Rapsodia Călimanilor” îşi desfăşoară activitatea sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Ansamblul a participat la numeroase festivaluri naţionale (Baia-Mare, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş) şi internaţionale din Franţa, Bulgaria, Albania, Ucraina, Ungaria, Grecia, Rep. Moldova şi Qatar.

Evenimentul este organizat de Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română a Institutului Cultural Român şi Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României la Viena, Consulatul Onorific al României la Graz şi Minoritenkonvent Graz.