Acasă Alte comunitati Un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a...

Un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații – premiat la Cottbus

Lungmetrajul independent regizat Nicolae Constantin Tănase, „Lumea e a mea” a câștigat zilele trecute, Cottbus Discovery Award în cadrul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Est-European de la Cottbus (Germania).

Premiul, în valoare de 4.000 de euro, este oferit de Synchro Film (Viena) și constă în servicii de postproducție pentru un viitor proiect.

Acesta este cel de-al patrulea premiu câștigat „Lumea e a mea” după Premiul de Debut la Festivalul Internațional de Film Transilvania în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, Trofeul ANONIMUL la Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL 2015 și Mențiunea Specială a Juriului în competiția East of the West a festivalului de la Karlovy Vary.

În doar două săptâmâni de la lansarea în cinematografele din România, debutul în lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase, „Lumea e a mea”, a fost văzut de peste 16.000 de spectatori.

După o serie de spectacole de gală care au avut loc în București, Constanța, Craiova, Cluj, Brașov, Iași, Piatra Neamț, Câmpina, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Reșita, Oravița, Deva și Timișoara, filmul rulează în continuare în cinematografele din România. În următoarele săptămâni vor avea loc spectacole de gală (în prezența unei părți a echipei filmului) la Buzău, Pitești, Galați, Zalău, Bistrița și Baia Mare.

”Lumea e a mea” un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube și like-uri pe Facebook, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta din Constanța. Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate și respect. Și, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține.

Regizorul Nicolae Tănase este cunoscut publicului din România pentru scurtmetrajul Blu, cu care a câștigat premii importante la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2012, la Best International Short Film din Portugalia și Premiul „Tânără Speranță” la Gopo.

Din distribuție fac parte actorii Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu, Iulia Ciochină, Florin Hrițcu, Dan Rădulescu. Cu excepția Iuliei Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din Drumul Taberei (omnibusul Love Bus), celelalte tinere actrițe sunt non-profesioniste și se află la prima apariție pe marele ecran.

Echipa este completată de producătorii Tudor Giurgiu și Radu Stancu, producătorii executivi Bogdan Crăciun și Gabi Suciu, scenarista Raluca Mănescu, directorul de imagine Daniel Kosuth, monteur-ul Ion Petru Tănase, scenografa Adeline Andreea Bădescu, sound designer-ul Tudor Petre, iar muzica este realizată de Vlaicu Golcea.

„Lumea e a mea” este o coproducție Libra Film și deFilm, realizată cu sprijinul UNATC – Atelier de Film, Digital Cube, Videolink, UCIN, UNATC, Raza Studio, Cityplex, DSG, Villa Kult.