Acasă Alte comunitati ”Zilele Culturii Tradiționale Românești”, o sărbatoare de suflet la Cernăuți

”Zilele Culturii Tradiționale Românești”, o sărbatoare de suflet la Cernăuți

Cea de-a IX-a  ediție a „Zilelor Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți” s-a desfăşurat în perioada 19 – 22 noiembrie şi a cunoscut o remarcabilă creștere a audienței, devenind o sărbatoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, Ținutului Herța și nordul Basarabiei.

În cadrul evenimentului, a avut loc și spectacolul de gală al celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Folclor Românesc „Să-mi cânţi, cobzar”, prilej cu care pe scena Centrului Regional pentru Educaţie Estetică „Tineretul Bucovinei” au evoluat Ansamblul Folcloric „Perla”, Corul „Dragoş Vodă”, Orchestra de muzică populară „Mugurelul”, condusă de maestrul Nicolae Hacman, Ansamblul „Ţărăncuţa” din Marşinţi, „Sireţelul”, Ansamblul etnofolcloric „Mugurelul” din Pătrăuţii de Sus, Tatiana Govârnean, precum și Ansamblul etnofolcloric de dans „Stejarul”, fanfarele din Chetriș, Iaşi şi Calafindeşti (județul Suceava). Cântecele şi vocile îndrăgiţilor cântăreţi Adriana Bucevschi şi Călin Brăteanu au încântat audietoriul. Manifestarea a fost organizată de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi în parteneriat cu  Asociaţia Culturală „Vatra Satului” (Suceava), Centrul Cultural Bucovina (Suceava), Centrele de conservare şi promovare a culturii tradiţionale  Suceava şi Iaşi, TVR Iaşi, fiind moderată de Iurie Levcic şi Svetlana Ursu.

Zilele_Culturii_Romane_la_CernautiEvenimentul a fost salutat de ministrul Dan Stoenescu, care, prin mijlocirea Zvetlanei Preoteasa, director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, s-a adresat asistenței. De asemenea, au fost prezenți  Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, Victor Gryga, şeful Secţiei pentru păstrarea patrimoniului naţionalităţilor şi religiei în cadrul Direcţiei Cultură a ARS din Cernăuţi, Adrian Ardeleanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Login Saviuc, primarul comunei Calafindeşti, Marian Clenciu, preşedintele Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina,  delegaţii din Suceava, Constanţa, Iaşi, Bistriţa, Bucureşti.

Zilele_Culturii_Romane_la_Cernauti_2“Zilele Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți reprezintă un prilej fericit de a mă adresa unei comunități istorice românești importante. Sărbătoare cu tradiţie a românilor din nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și Basarabia, acest eveniment marchează în mod simbolic legătura de suflet dintre români, prin valorificarea moştenirii culturale comune”, a transmis ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, arătând că “împreună vom putea găsi cele mai bune căi de exprimare a valorilor noastre identitare, prin cultivarea limbii române şi asigurarea dreptului de a da expresie tradițiilor şi obiceiurilor strămoşeşti. Pentru mine, apărarea drepturilor şi demnităţii românilor a fost dintotdeauna o preocupare majoră şi vă asigur că voi continua să susţin eforturile neîncetate ale tuturor românilor, indiferent de locul unde se află”.

Din seria evenimentelor circumscrise Zilelor Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți” au avut loc și lansări de carte românească şi cea de-a VII-a a Simpozionului Internațional „Vatră dulce strămoșească”.

De asemenea, a fost vernisată o expoziție de artă fotografică și un târg de artă meșteșugărească.