Au fost premiați câștigătorii primei ediţii a competiției ”Limba noastră-i o comoară”

Au fost premiați câștigătorii primei ediţii a competiției ”Limba noastră-i o comoară”

160
0

Câștigătorii primei ediții a Concursului republican pentru elevi ”Limba noastră-i o comoară” au fost premiați de Ministerul Educaţiei din Republica Moldova și Ambasada României la Chișinău.

Astfel, marele trofeu a fost luat de grupul de elevi de la Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din orașul Telenești, iar locurile I la cele două categorii ale concursului au fost obținute de tineri de la Liceul Teoretic din satul Țipala, raionul  Ialoveni și de grupul de elevi ai Gimnaziului ”Emil Loteanu” din satul Clocușna, Ocnița.

În deschiderea festivității de premiere, ministrul moldovean al Educației Corina Fusu a accentuat actualitatea temei abordate: ”Trebuie să recunoaștem necesitatea de a îmbunătăți atitudinea față de limba și literatura română în școală și în societate. Căci, precum se știe, limba şi literatura are un rol deosebit în formarea personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare pentru a le asigura accesul postşcolar la învăţarea pe toată durata vieţii şi la integrarea activă în societate. De fapt, numai conștientizând importanța situării noastre la nivelul demnității limbii române vom reuși să câștigăm respectul, atât al nostru față de noi înșine, cât și al reprezentanților națiunilor conlocuitoare în Republica Moldova față de vorbitorii nativi ai limbii române.”

Prezent la eveniment, Daniel Ioniță, ambasador al României în Republica Moldova, și-a exprimat speranța ca acest concurs să fie organizat și în anii următori: ”Operăm în cadrul aceleiași comunități spirituale, comunități de limbă, de istorie, de tradiții. Îi felicit pe învingători – tineri merituoși, care vor reuși să aibă grijă cum se cuvine de destinele țării. Procesul de integrare europeană nu poate fi dus la bun sfârșit fără a avea o resursă umană valoroasă. Dascălii sunt modelatori de caractere, iar resursa umană începe să strălucească cu cât este mai șlefuită prin educație.”

Concursul republican ”Limba noastră-i o comoară” este inițiat de Ministerul Educației din Republica Moldova și face parte din acțiunile întreprinse în vederea realizării Programului Naţional pentru îmbunătăţirea calităţii învăţării limbii romane în instituţiile de învăţământ general cu instruire în limbile minorităţilor naţionale pentru anii 2016-2020. Totodată, în 2017 se împlinesc 100 de ani de la publicarea poemului ”Limba noastră” de Alexei Mateevici, devenit în 1995 imnul Republicii Moldova.

De asemenea, una dintre direcțiile prioritare ale Ministerul Educației este asigurarea bunei funcționări a limbii române în școală și în societate, promovarea limbii române în instituțiile de învățământ cu predare în alte limbi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ