Institutul Revoluției Române se desființează

Institutul Revoluției Române se desființează

Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Solicitarea a fost făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un Colegiu Național, alcătuit din personalități reprezentative ale Revoluției române din 1989, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

 Iliescu: ”Nu am auzit de așa ceva!”

”Nu am auzit de aşa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluţiei Române, renunţăm la Revoluţia Română, la studierea ei… Nu înţeleg, nu ştiu, nu am aflat încă această ştire. Mi se pare o porcărie indamisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluţia şi nu-nţeleg şi-i interesează asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformre pe care a cunoscut-o ţara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunţi la aşa ceva? Unde în lume se întâmplă aşa ceva? N-am aflat încă această ştire, mă surprinde şi nu-nţeleg motivaţia ei”, a afirmat, într-o declaraţie pentru Mediafax, Ion Iliescu.