Acasă Europa Actori de pe ambele maluri ale Prutului la „Reuniunea Teatrelor Naţionale” din...

Actori de pe ambele maluri ale Prutului la „Reuniunea Teatrelor Naţionale” din Rep. Moldova

Chişinăul va găzdui, în perioada 17 – 27 septembrie, „Reuniunea Teatrelor Naţionale, cel mai mare eveniment teatral al anului 2015 în Rep. Moldova.

În cadrul acestuia, şase teatre naţionale din România şi Rep. Moldova îşi vor prezenta producţiile: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa regizori de renume precum Silviu Purcărete, Ion Caramitru, Agnieszka Korytkowska – Mazur, Mircea Cornişteanu, Cristian Hadji-Culea, Claudiu Goga, Alexandru Vasilache, Dragoş Muşoiu şi Horia Suru.

Printre actorii celebri care vor fi prezenţi la Chişinău în această perioadă se numără şi Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Constantin Chiriac, Ilie Gheorghe, Ion Colan, Haruna Condurache, Teodor Corban, Lari Giorghescu, Petru Hadârcă, Silvia Luca, Monica Ardeleanu, Ada Lupu, şi alţii.

O secţiune aparte a evenimentului o va constitui audiţia spectacolelor radio de teatru – document, dedicate unor destine adevărate, modele în lupta de rezistenţă anticomunistă sau mari personalităţi ale vieţii culturale, în montarea şi prezentarea Teatrului Naţional Radiofonic din Bucureşti.

Evenimentul găzduit de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Ministerului Culturii din România şi a Ministerului Culturii din Republica Moldova.