Biserică ortodoxă românească la Negotin: Limba română este emblema identitară a românilor...

Biserică ortodoxă românească la Negotin: Limba română este emblema identitară a românilor din Serbia!

DISTRIBUIȚI

În orașul Negotin din Serbia s-a sfințit, duminică, Biserica ortodoxă românească ‘Sf. Mucenic Ioan Valahul’ aflată sub jurisdicția Protopopiatului ,,Dacia Ripensis’, condus de Boian Alexandrovici.

”Pentru noi, românii din Timoc, este un eveniment cu dublă semnificație, una spirituală, cealaltă istorică. După aproape 200 de ani se ridică într-un oraș din Serbia de nord-est un sfânt lăcaș”, a declarat pentru Agerpres preotul Boian Alexandrovici.

Potrivit părintelui, acest așezământ de cult din Negotin urmează celor din Malainița, Isakova, Gorneana și Bor, zidite de credincioși în condiții grele.

”Cu răbdare și multă sudoare am reușit să învingem prejudecățile, să trecem peste obstacole, tot timpul fiind acuzați că românizăm vlahii. Întotdeauna am spus acelor spirite antiromânești că noi aici suntem acasă, că respectăm statul care ne-a adoptat, administrația lui, și că nu facem altceva decât să ne cinstim strămoșii și limba noastră frumoasă — limba română’, a subliniat părintele Boian.

Acesta a subliniat că prezența a câtorva sute de români, din România, Serbia, Bulgaria, Ungaria și Suedia, la sfințirea bisericii din Negotin arată faptul că, în pofida vicisitudinilor istoriei românii sunt uniți, ceea ce a făcut posibilă reactivarea a peste zece parohii ortodoxe românești.

”La această mare sărbătoare a noastră au participat preoți din județele Mehedinți, Caraș-Severin, și Arad. De asemenea, de la Episcopia Dacia Felix din Voivodina a venit un sobor de preoți să slujească alături de noi Sfânta Liturghie și să se bucure de izbânda noastră’, a mai declarat părintele Boian Alexandrovici.

Prezent la Negotin, ambasadorul României la Belgrad, Daniel Banu, a arătat că „românii din Serbia nu sunt singuri, ei continuu vor fi sprijiniți de autoritățile române în demersul lor de a-și conserva identitatea și limba, limba română, și de a-și valoriza cultura și spiritualitatea românească”. ”Limba română este emblema identitară a românilor din Republica Serbia, indiferent cum își zic ei, sau îi numesc alții. Ei sunt români și, vorba lui Mihai Eminescu, și punctum!”, a afirmat ambasadorul Daniel Banu.

În același cadru, secretarul de stat din Ministerul Cultelor, Victor Opaschi, a apreciat că ”etnicii români din Timoc sunt niște eroi, întrucât ei și-au păstrat ființa și limba”. ”Guvernul României are obligații față de dumneavoastră, românii din afara granițelor. Noi nu vă facem favoruri, ci ne achităm de datoria de a vă proteja drepturile, bineînțeles în măsura în care avem posibilitatea de a vă cunoaște prioritățile”, a subliniat Victor Opaschi.

Pentru sprijinul acordat în susținerea și promovarea proiectelor care au vizat construcția mai multor așezăminte de cult în Serbia, părintele protopop Boian Alexandrovici i-a dăruit secretarului de stat Victor Opaschi o icoană reprezentându-l pe sfântul mucenic Ioan Valahul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.