Acasă Europa Declarația Înaltului Reprezentant al UE, cu privire la moartea lui Alexei Navalnîi

Declarația Înaltului Reprezentant al UE, cu privire la moartea lui Alexei Navalnîi

Uniunea Europeană este revoltată de moartea politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi, pentru care responsabilitatea finală revine președintelui Putin și autorităților ruse. Astăzi, în cadrul Consiliului Afaceri Externe, am transmis cele mai sincere condoleanțe soției sale, Iulia Navalnaia, copiilor, familiei, prietenilor și tuturor celor care au lucrat cu el în beneficiul țării lor.

Rusia trebuie să permită o anchetă internațională independentă și transparentă cu privire la circumstanțele decesului său brusc. UE va depune toate eforturile pentru a trage la răspundere conducerea politică a Rusiei și autoritățile ruse, în strânsă coordonare cu partenerii noștri, și va impune costuri suplimentare pentru acțiunile lor, inclusiv prin sancțiuni.

În întreaga lume, oamenii s-au reunit pentru a aduce un omagiu memoriei lui Alexei Navalnîi. În Rusia, autoritățile au încercat să împiedice acest lucru într-o serie de locuri și câteva sute de persoane au fost reținute. Acestea trebuie eliberate imediat.

Dând dovadă de curaj, dl Navalnîi se întorsese în Rusia după o tentativă de asasinat cu agentul neurotoxic „Noviciok”, interzis în temeiul Convenției privind armele chimice, la care Federația Rusă este stat parte. Executa mai multe sentințe motivate politic într-o colonie penală strictă din Siberia, unde a fost mutat pentru a fi izolat de restul lumii. Accesul familiei la acesta a fost restricționat. Avocații săi sunt hărțuiți, iar trei dintre aceștia se află în arest preventiv din octombrie 2023.

Uniunea Europeană a condamnat repetat în termenii cei mai fermi otrăvirea sa și toate hotărârile motivate politic împotriva sa pentru activitățile sale politice și anticorupție legitime, solicitând eliberarea sa imediată și necondiționată. UE a solicitat repetat Rusiei să îi asigure securitatea și sănătatea, inclusiv prin contactarea autorităților de la Moscova, lucru care a rămas fără efect.

Pe parcursul întregii sale vieți, dl Navalnîi a dat dovadă de curaj incredibil, devotament față de țara sa și față de ceilalți cetățeni și hotărâre, prin acțiunile sale anticorupție în Rusia, transmițând un mesaj care a atras mulți oameni din întreaga țară. Acesta este motivul pentru care lui Putin și regimului său le-a fost teamă de el, inclusiv în contextul războiului ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei aflat în curs și al alegerilor prezidențiale ruse din martie.

Moartea neașteptată și șocantă a dlui Navalnîi este încă un semn al represiunii accelerate și sistematice din Rusia. Uniunea Europeană își reiterează apelul adresat Rusiei de a elibera imediat și necondiționat toți ceilalți deținuți politici, inclusiv Iuri Dmitriev, Vladimir Kara-Murza, Ilia Yașin, Alexei Gorinov, Lilia Cianișeva, Ksenia Fadeeva, Alexandra Scocilenco și Ivan Safronov.