Acasă Cultura / Culte Demersuri pentru elaborarea dosarului comun transnațional „Practici culturale asociate zilei de 1...

Demersuri pentru elaborarea dosarului comun transnațional „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie” pentru înscriere în Lista UNESCO

Sursă foto: mc.gov.md

Eelaborarea dosarului comun transnațional „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie” pentru înscriere în Lista UNESCO, dar și  promovarea elementului “Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor în România și Republica Moldova”, înscris în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității la data de 1 decembrie 2016, s-au aflat pe agenda discuțiilor din 16 februerie a.c. dintre ministrul Culturii din Rep. Moldova, Monica Babuc, și ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță. În context, a fost subliniat succesul de care se bucură Reuniunea Teatrelor Naţionale, Gala Operelor Naționale, Salonul Internațional de Carte Bookfest, schimburi culturale care se produc în ultimii ani între instituțiile culturale din România și Republica Moldova. În acest sens, ministrul Babuc a lansat ideea oficializării relațiilor de colaborare între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și autoritățile regionale din România, subliniind că aceste proiecte regionale au un impact deosebit asupra dezvoltării domeniului culturii.

Ministrul Culturii a mulțumit pentru sprijinul României pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a Muzeului Național de Arte al Moldovei, devenit un important obiectiv cultural,  și pentru susținerea lucrărilor de restaurare a Sălii cu Orgă și construcția clădirii Teatrului Republican Muzical-Dramatic “B.P. Hașdeu” din Cahul.

Oficialul moldovean a propus efectuarea, în viitorul apropiat, a unei vizite comune la Sala cu Orgă din Chișinău, pentru a vedea starea lucrurilor la fața locului, intenție apreciată de diplomatul român.

Daniel Ioniță a declarat că acest subiect este în vizorul autorităților române, reafirmând sprijinul constant al Guvernului României și a instituțiilor de cultură pentru continuarea dialogului cultural și aprofundarea relațiilor de cooperare Rep. Moldova.