Acasă America de Nord Întrevedere Bogdan Aurescu – Alejandro Mayorkas

Întrevedere Bogdan Aurescu – Alejandro Mayorkas

Includerea României în Programul Visa Waiver

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut marți,  9 noiembrie 2021, la Washington, o întrevedere cu secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro Mayorkas, în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA în perioada 8-9 noiembrie.

Tema centrală a întâlnirii a reprezentat-o includerea României în Programul Visa Waiver și demersurile care urmează să fie efectuate pentru atingerea acestui obiectiv.

Ministrul Afacerilor Externe a subliniat că acest obiectiv al includerii României în programul Visa Waiver rămâne o temă de mare prioritate atât pentru agenda bilaterală, cât și pentru cea europeană. A arătat că rezultatele tangibile ale dialogului bilateral intens pe acest subiect sunt foarte așteptate de cetățenii români, fiind vorba despre un obiectiv comun, inclus în Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI din 2011 și reconfirmat în toate discuțiile pe care România le-a avut la cel mai înalt nivel cu autoritățile SUA în ultimii ani.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat declarația pe care Secretarul Mayorkas a făcut-o la 26 octombrie 2021, în legătură cu faptul că România este avută în vedere pentru includerea în Programul Visa Waiver. Demnitarul român a remarcat semnalul pozitiv dat astfel de Administrația americană  privind disponibilitatea de cooperare pentru asigurarea condițiilor necesare aderării României la acest program. La rândul său, secretarul Mayorkas a reconfirmat că pentru SUA includerea României în Program reprezintă o prioritate și a exprimat angajamentul său de a coopera îndeaproape cu partea română pentru obținerea de progrese în acest dosar, fiind necesar un efort comun, de ambele părți, în acest sens.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu și secretarul de stat Mayorkas au agreat intensificarea dialogului bilateral, atât la București, cât și la Washington, de o manieră care să permită înregistrarea de progrese concrete în ceea ce privește includerea țării noastre în Programul Visa Waiver. În acest scop, a fost convenit ca grupul de lucru bilateral pe acest subiect să aibă reuniuni mai frecvente pe componentele dosarului.

Șeful diplomației române a reiterat, de asemenea, interesul părții române de a stabili și implementa o foaie de parcurs și de a continua în mod regulat discuțiile aplicate în scopul clarificării setului de motive care au stat la baza respingerii, în ultimii ani, a cererilor de viză ale cetățenilor români, ducând la o rată de refuz în jurul valorii de 10% în anul fiscal american 2020 – rata de refuz sub 3% fiind ultimul criteriu care mai trebuie îndeplinit de România pentru a accede în program. Șeful diplomației române a argumentat că aceste detalii sunt deosebit de utile pentru orientarea și calibrarea cât mai exactă a unei campanii publice comune de conștientizare în vederea reducerii ratei de refuz.

Secretarul Mayorkas a salutat și acceptat propunerea avansată de ministrul român al afacerilor externe privind campania comună de comunicare publică și a arătat că grupul de lucru bilateral care gestionează această temă trebuie să trateze realizarea acestei campanii cu maximă prioritate. Ministrul Aurescu l-a invitat pe Secretarul Mayorkas să efectueze o vizită în România, invitație pe care acesta a acceptat-o cu mare plăcere.

Tema includerii României în Visa Waiver a fost abordată pe larg de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și în cadrul consultărilor politice purtate cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la 8 noiembrie.

Consultările politice între șefii celor două diplomații au marcat totodată deschiderea celei de-a șaptea reuniuni a Dialogului Strategic România – SUA pentru implementarea Declarației comune pentru Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii. Reuniunea Dialogului Strategic are loc marți, 9 noiembrie 2021, fiind prima reuniune de acest tip cu noua Administrație de la Washington și prima după anul 2018.