Lansarea noului format al Muzeului Românilor de Pretutindeni 

Lansarea noului format al Muzeului Românilor de Pretutindeni 

 Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează noul format al platformei online a Muzeului Românilor de Pretutindeni (link), care conține și o secțiune dedicată realizărilor conaționalilor aflați în afara granițelor României.

            Prin noua secțiune, MRP dorește să promoveze românii de succes de pretutindeni, adevărate modele de conduită și implicare în păstrarea și promovarea identității românești peste hotare.

            Muzeul pentru Românii de Pretutindeni s-a concretizat la 1 octombrie 2018, sub forma unei platforme online, accesibile românilor de pe toate meridianele lumii.

            Platforma include secțiuni precum: Români din jurul granițelor, Diaspora de mobilitate, Centenar, Exilul Românesc, Școala și biserica, Vechi cărți de identitate și pașapoarte, Hărți, Tradiții și Obiceiuri, iar de anul acesta va conține și o secțiune dedicată performanței românești de pretutindeni.

            În vederea îmbogățirii conținutului acestei platforme, dar și al noii secțiuni dedicate succesului românesc de pretutindeni, MRP lansează o invitație deschisă mediului asociativ românesc să continue să participe la această inițiativă prin transmiterea de materiale la adresa muzeu@mprp.gov.ro.