Acasă Anchete Vigilență mare când cumpărați mașini SH!

Vigilență mare când cumpărați mașini SH!

În cursul acestei luni, Poliția Română a participat, alături de autoritățile din celelalte state membre ale Uniunii Europene, la o acţiune internaţională, care a vizat combaterea furturilor şi a traficului internaţional cu autovehicule reclamate ca fiind furate.

La nivel naţional, operațiunea a fost coordonată de Direcția de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În acțiuni au fost angrenați polițiști de investigaţii criminale, de ordine publică și rutieră, care au efectuat controale în trafic, în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand sau la punctele de lucru ale societăților comerciale ce au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor și comercializarea subansamblelor rezultate.

Controalele și verificările polițiștilor au avut ca rezultat depistarea a 37 de vehicule urmărite la nivel naţional sau internaţional, dintre care 29 de autoturisme, 4 autoutilitare, 2 utilaje de construcții și 2 motociclete. Dintre acestea, 16 au fost reclamate ca furate din Italia, 10 din Marea Britanie, 4 din Franța, 3 din România și câte una din Spania, Belgia, Germania, respectiv Danemarca.

Autovehiculele au fost indisponibilizate, fiind luate măsuri, în colaborare cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliției Române, pentru repatrierea lor către persoanele vătămate.

Polițiștii recomandă persoanelor care doresc să îşi achiziţioneze un autoturism second-hand din târgurile de profil sau dintre cele oferite spre vânzare pe site-urile specializate să fie atenți, să solicite vânzătorului prezentarea documentelor de identitate şi să urmărească dacă datele de identificare ale autoturismului înscrise în documentele de provenienţă coincid cu cele ştanţate pe şasiul vehiculului.