Acasă Cultura / Culte Acorduri românești pe colinele Germaniei

Acorduri românești pe colinele Germaniei

Muzicieni din toate colțurile lumii se reunesc anul acesta, în perioada 9 -15 iulie la Freiburg, faimosul oraș verde al Germaniei, pentru a cânta în fața a 130.000 de vizitatori și de invitați speciali ai Zelt Musik Festival.

În cadrul evenimentului trupa românească Nightlosers va susține o serie de concerte în cadrul festivalului pe data de 11 iulie în cadrul secțiunii Musik in der Stadt pe data de 12 iulie în cadrul Klassik-Jazz-Matinee „Cross Countries”.

Formația românească Nightlosers va avea ocazia de a se etala alături de nume internaționale extrem de cunoscute, precum Buena Vista Social Club (Cuba), Mariza (Portugalia), Joan Baez (USA), Tom Odell (UK), Juanes (Columbia), Rea Garvey (Irlanda) dar și cu artiști germani, printre care îi menționăm pe Andreas Bourani, trupa Revolverhead și Tocotronic.

În anii trecuți la festival au participat de asemenea mari nume ale scenei muzicale internaționale, dintre care enumerăm: Youssou N’Dour, Pet Shop Boys, NAS, Parov Stelar Band, Patti Smith & Band, Bryan Ferry, Simple Minds, Pretenders, Faithless, Seal,Patricia Kaas,Chris de Burgh, Cypress Hill, Chaka Khan, Suzanne Vega, B.B. King, Royal Philharmonic Orchestra, Al Di Meola ș.a.

Campusul festivalului este o uriașă suprafață în aer liber cu o sumedenie de evenimente și o atmosferă unică. Festivalul are loc pe colinele de la intrarea în orașul Freiburg are aproximativ 150 de evenimente în peste două săptămâni și reprezintă un maraton cultural cu un program divers, care depășește granițele dintre generații: artiști din întreaga lume, star-uri sau newcomers, clasic sau pop, Orient sau Occident, tradiție și modernitate – o combinație fanatastică de șine artistice.

Nightlosers este o trupă înființată în 1994, cunoscută pentru muzica lor ce combină blues american cu elemente de folclor autentic ardelenesc. Au devenit cunoscuți publicului român în anii ’90 datorită pieselor “Bețivan Ratat” (promovata prin concerte live la PRO FM) si videoclipului piesei “Dragostea-i ca și o râie (Zavaidoc)” ce a refuzat luni de zile sa coboare de pe primul loc în urma voturilor publicului în cadrul unei emisiuni de muzică de pe TELE 7 ABC. În cei peste 18 ani de existență, au concertat atât în țară cât și la mari festivaluri din străinătate în Ungaria, Belgia, Olanda, Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Franta, Canada, Albania, Cehia, Slovacia, Polonia, Suedia, Grecia, Israel. Nightlosers sunt: Laco Jimi, Grunzo Geza, Claudiu Purcarin, Lucian Pop, Hanno Höfer, Peter Attila, Eugen Pandrea, Dan Moldovan.